Barbara Contini – interviu despre Battaglia dei ponti

Pentru veridicitatea informaţiilor cuprinse în cartea „Podul Scorpionilor” am căutat-o, peste ani, pe fosta guvernatoarea a districtului Dhi Qar, diplomatul italian Barbara Contini. O personalitate de pe scena politică a Italiei, cu o foarte mare experienţă în diplomaţie dar şi în misiuni umanitare.

Barbara Contini s-a născut la Milano, în 1961, a obţinut două licenţe în ştiinţe politice şi pentru limba japoneză la Universitatea din Napoli Federico II, apoi a absolvit un masterat în managmentul afacerilor şi multe alte cursuri în problematici ca menţinerea păcii, situaţii de criză, operaţii umanitare. A fost senator, în Parlamentul Italiei, între 2008 şi 2003, aleasă din partea Partidului Il Popolo della Libertà, a fost membră în cadrul Comisiei de Apărare, membră a Comisiei de Politică Externă. Între 2003 şi 2004, barbara Contini a fost guvernator al districtului Dhi Qar, cu capitala la Nasiriyah, în cadrul Autorităţii Provizorii a Coaliţiei condusă de diplomatul american Paul Bremer.

Doamna Barbara Contini, pe care am cunoscut-o în Irak, unde era guvernator al districtului Dhi Qar, mi-a acordat un nou interviu pe data de 8 septembrie 2020, un interviu pentru această carte, un interviu cu foarte multe informaţii importante despre luptele din Nasiriyah, din perioada 14-17 mai 2004. Ca note generale ale informaţiilor pe care le-am obţinut prin acest interviu, în susținerea cărţii mele, am reţinut mai multe date valoroase. În primul rând şi foarte important, doamna Contini a vorbit după atâţia ani liber, fără constrângeri, subliniind că, la acea dată, nu a putut să ofere informaţii reale şi complete despre desfăşurarea evenimentelor pentru a nu afecta imaginea Guvernului Italiei care, în opinia sa, a făcut mai multe greşeli în acea perioadă.

Tot de la doamna Contini am aflat oficial că, în acea noapte, a fost şi o a treia operaţiune simultană (cu cea a românilor şi italienilor). Statele Unite au oferit sprijin aerian şi o aeronava AC-130 a bombardat, punctual, toate poziţiile deţinute de insurgenții care atacau clădirea guvernoratului. Avem aşadar operaţiunea românilor, care s-au deplasat pentru a menţine controlul asupra „Podului scorpionilor”, blocând accesul insurgenţilor spre oraş, atrăgând totodată luptători din „Armata Mahdi” spre poziţia controlată de români, de „Scorpionii roşii”. Urmează atacul aerian american, cu lovituri precise asupra poziţiilor insurgenţilor care asediau sediul CPA. În paralel cu cele două operaţii italienii au reuşit să extragă din clădire, în etape, civilii, parte din contractorii privaţi filipinezi şi, în cele din urmă, pe guvernator şi adjunctul său. Toate cele trei misiuni au fost foarte bine coordonate.

La acea dată, Guvernul Berlusconi nu a dorit să se vorbească, să se scrie, să se amintească despre luptele din mai 2004… Aşa îşi aminteşte dna Contini acele evenimente.

Iată ce îmi declara dna Contini despre evenimentele din mai 2004 şi despre participarea Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” la „Batagglia dei ponti”:

Interviu cu Barbara Contini pentru „Podul Scorpionilor”

„Radu Dobriţoiu: Bună ziua doamnă Barbara Contini. Mulţumesc pentru că aţi acceptată să vorbiţi cu mine, la atâţa ani după luptele din Irak, din mai 2004. În acest moment scriu o carte despre acele evenimente. Va fi o carte despre „a doua bătălie de la Nasiriyah”, mai exact despre bătălia dintre 14 şi 17 mai 2004…

Barbara Contini: Aaa… Aşadar cea mai rea perioadă despre care nimeni nu vorbeşte…

R.D.: Da, avem deja două cărţi publicate în Italia. Avem cartea generalului Luigi Scollo şi încă o carte publicată de doi jurnalişti care au scris despre această perioadă.

B.C.: Da, persoane care au scris fără interes despre acest subiect.

R.D.: A fost de asemenea o perioadă foarte dificilă…

B.C.: Da, a fost o perioadă dificilă şi pentru mine. Şi eu nu am vorbit niciodată [până acum] despre nimic pentru că nu am dorit să îmi acuz ţara şi guvernul meu. Nu am dorit să dezvălui o serie de probleme pentru guvernul meu. Dar a fost foarte regretabil ceea ce s-a întâmplat, în special în luna mai [2004].

S-a vorbit despre [evenimentele din] aprilie, dar nimeni nu vorbeşte despre ceea se s-a petrcut în luna mai. Dar este în regulă…

Îl cunosc pe Scollo, este bun prieten cu mine, dar cu siguranţă el ştie lucruri doar dintr-o zonă, din cea a batalionului italian, cu siguranţă. Dar eu am fost în cealaltă zonă, am fost, ca guvernator al poporului irakian, din interiorul CPA [Autoritatea Provizorie a Coaliţiei]. Trebuie să subliniez că nimeni nu a vorbit din această perspectivă, pentru că eu nu am scris vreodată cărţi.

Pentru conţinutul integral al interviului, în limba română, cumpăraţi cartea „Podul Scorpionilor” de AICI.

Podul Scorpionilor text carte

1 Comment
  1. Reply
    Scorpione mai 23, 2021 at 3:46 pm

    Un website si o carte care le da clasa si mute haterilor care se bagau in seama in legatura cu Batalia de la Nasiriah. In fata dovezilor nu mai poate decide decat Dumnezeu daca a fost sau nu o batalie acolo. Cine nu a fost acolo, in Nasiriah, cu militarii italieni si romani nu poate sa inteleaga nicioda cat de greu a fost. Bataliile in secolul 21 se duc nu calare pe cai, cu sabii, tunuri, lancii si topoare. Bataliile se duc uneori fara nici un fel de arma si avem exemplul internetului. Iar atunci cand ai sute de islamisti care ataca cu amre o brigada italiana din care faceau parte si romanii ce a fost? In nici un caz o patrula asa cum haterii sustin. Felicitari militarilor romani! Inca avem valori in aceasta tara care ne fac mandri ca suntem romani!

Adăugaţi comentariu

*

error: Cumpăraţi cartea! Conţinut protejat!